Versul unei taceri...

Sunt eu, doar eu. Si vreau si doresc.
Si simt ca am, si simt ca stapanesc.
Sunt eu. Doar eu.
Si simt ca nu am. Si simt ca nu stapanesc.
Sunt eu. Doar eu.
Simt si nu stiu nimic.
Si nu te am si nu te stapanesc.
Sunt eu. Doar eu.
Unde sunt eu?
Unde esti tu?
Unde esti.....
Ma lasi singura sa ma gandesc doar eu. Sa ma framant doar eu.
De ce nu vii? Sau de ce vii atat de abrubt cum zic eu?
De ce nu vii?
De ce nu vii?

Alte drumuri...

Intre mine si eu...
Prund arzand sub talpile-mi insetate de nori voluptosi.
Izvor rece pornit din renuntarea de a nu ma uita in urma si dorinta adanca de a ma vedea acum.
Pagina alba a sufletului meu asteapta.
Incearca sa-mi inlesneasca drumul spre mine, spre cuvintele ce se zvarcolesc in minte si apoi trec in suflet.
Ard in mine si nu isi gasesc locul de iesire.
Indarjirea lor face ca degetele sa-mi alunece confuze peste foaia alba, sa se opreasca in semne de punctuatie inutile si desarte.
Foaia ma priveste linistita. O asteapta pe femeia Sorana, pe omul Sorana ajunsa in punctul in care nu a mai fost si nestiind incotro sa priveasca.
Fiecare treapta a desavarsirii isi are pretul si forta ei.
Fiecare loc din mine pe care il ating in urcare isi schimba consistenta.
Ma voi fi scaldat in soare, voi fi trecut ape si drumuri, voi fi mancat inghetata de ciocolata intr-un han aproape parasit…
Voi fi fost…

Femeia fluture...

Cineva foarte drag mie, si anume bunica mea, imi spunea cand eram mica despre starea de acceptare a tot ce te inconjoara.
Atunci nu am prea inteles ce inseamna asta. Peste ani vorbele ei insotite de vocea blanda mi-au deschis ochii in multe situatii.
Am iubit-o pana la nemarginire pe bunica mea.
Azi?
Azi imi doresc sa schitez portrete de oameni ce ma inconjoara si nu ma mai intreb daca ii iau ca atare.
Am vazut si am ascultat oameni care purtau in sufletul lor nemarginirea iubirii si caldura unor trairi ce pentru altii nici macar nu se contureaza.
Dar am vazut si altii. Altii care refuza sa evolueze, care cersesc iubire aruncand in fata intoleranta. Altii care pretind iubire pretinzand in acelasi timp dedicare din motive atat de copilaresti incat iti este imposibil sa nu razi.
Altii care spun despre iubire ca nu conteaza si ca nu exista sub nici o forma pe acest pamant fara sa iti scuipe fierea argumentelor intre ochi ca sa ai motiv sa ii gatui.
Altii care pretind ca stiu a dezlega cuvinte insiruite frumos dar din pacate nici macar nu stiu ca sensul salivei este numai intr-o directie.
Masti, masti, masti, masti..............forever!
Masti si scarba fata de cei care daca nu inteleg ceva isi aroga dreptul de a initia si urca rautatea la nivel de arta!
Masti si scarba fata de cei ce au raspuns la toate fara sa aiba nimic!
Masti si scarba fata de cei ce se lovesc pe ei lovind in altii doar pentru ca micimea lor e atat de gaunoasa!
Masti si scarba pentru cei ce se vor criminali dar nu au puterea sa ucida iubirea!
Ce-mi ramane mie?
Ceea ce simt.
Ochii albastri ai bunicii mele, vocea ei blanda si zambetul cald daruite pana dincolo de toate primaverile.
Imi raman oamenii care nu ma dor si oamenii care ma vad iubind!

Inceputul...

Ganduri in lumina si rasfrangeri peste anotimpuri.

Zambete neingradite si o lume in care culoarea ia forma sufletului meu.

Dincolo de simboluri moarte si aproape de infinit.

Asa cred ca se defineste acest inceput.

Dupa anii in care strafulgerarile cautarilor au strapuns aerul rarefiat al inaltimilor, am gasit locul din mine care m-a definit...

Nu stiu ce o sa fie de azi inainte. Nu vreau sa stiu...

Imi doresc...

Sa simt, sa rad si sa daruiesc imensul dar pe care mi l-ai facut.

Sa-ti stiu tacerile si sa amestec in ele cuvintele calde ale inspiratiei.

Sa-mi asez obrazul in palma ta, masurand infinitul in zece secunde.

Sa-mi astern buzele insetate pe buzele tale ca un semn al tuturor zvarcolirilor din noi.

Sa dansez in ritmul unui vals translucid privind de aici chipul senin al fetitei atarnata pe un cui al universului...

Nu imi doresc...

Luna de pe cer si inelul norilor intunecati incarcati cu spasmele furtunilor inutile.

Banalul si superfiacialul.

Frigul renuntarii.

Zambesc in culori ca sa rup zagazul tacerilor ce ucid...