Femeia fluture...

Cineva foarte drag mie, si anume bunica mea, imi spunea cand eram mica despre starea de acceptare a tot ce te inconjoara.
Atunci nu am prea inteles ce inseamna asta. Peste ani vorbele ei insotite de vocea blanda mi-au deschis ochii in multe situatii.
Am iubit-o pana la nemarginire pe bunica mea.
Azi?
Azi imi doresc sa schitez portrete de oameni ce ma inconjoara si nu ma mai intreb daca ii iau ca atare.
Am vazut si am ascultat oameni care purtau in sufletul lor nemarginirea iubirii si caldura unor trairi ce pentru altii nici macar nu se contureaza.
Dar am vazut si altii. Altii care refuza sa evolueze, care cersesc iubire aruncand in fata intoleranta. Altii care pretind iubire pretinzand in acelasi timp dedicare din motive atat de copilaresti incat iti este imposibil sa nu razi.
Altii care spun despre iubire ca nu conteaza si ca nu exista sub nici o forma pe acest pamant fara sa iti scuipe fierea argumentelor intre ochi ca sa ai motiv sa ii gatui.
Altii care pretind ca stiu a dezlega cuvinte insiruite frumos dar din pacate nici macar nu stiu ca sensul salivei este numai intr-o directie.
Masti, masti, masti, masti..............forever!
Masti si scarba fata de cei care daca nu inteleg ceva isi aroga dreptul de a initia si urca rautatea la nivel de arta!
Masti si scarba fata de cei ce au raspuns la toate fara sa aiba nimic!
Masti si scarba fata de cei ce se lovesc pe ei lovind in altii doar pentru ca micimea lor e atat de gaunoasa!
Masti si scarba pentru cei ce se vor criminali dar nu au puterea sa ucida iubirea!
Ce-mi ramane mie?
Ceea ce simt.
Ochii albastri ai bunicii mele, vocea ei blanda si zambetul cald daruite pana dincolo de toate primaverile.
Imi raman oamenii care nu ma dor si oamenii care ma vad iubind!